Drepturile de folosință și de servitute menționate se constituie în temeiul utilității publice, prin efectul Legii, fără a fi necesară obținerea acordului proprietarilor terenurilor sau ai bunurilor imobile respective, încheierea oricăror acte juridice sau îndeplinirea altor formalități, cu excepția cazului în care lucrările de construcție a rețelelor de gaze naturale implică obținerea unei autorizații de construire sau a unui act permisiv echivalent (art. 74 alin. 2^1).
Posts: 19,309. Înscris: 24.02.2006. mr_lolus, on 11 august 2021 - 20:28, said: Este drum de servitute pe care sunt coproprietar. Am si drept de servitute si (co)proprietate pe acel drum. din moment ce esti co-proprietar pe acel drum, automat ai toate drepturile pe care ti le-ar da statutul de "drum de servitute".
Documente necesare pentru racordarea la gaze . Racordarea la reteaua de gaze naturale implica realizarea unui dosar care trebuie sa cuprinda documentele: • Copie dupa cartea de identitate a persoanei care detine locuinta; • Copie dupa actul de proprietate al locuintei (act de mostenitor, contract de vânzare-cumparare, titlu de proprietate etc.);
Racordarea la retea. Obţinere aviz tehnic de racordare - de la operatorul de rețea din zonă; depunerea documentelor necesare pentru racordarea locului nou de consum însoţită de cererea tip pentru obţinerea avizului tehnic de racordare; emiterea facturii pentru taxa de elaborare a avizului tehnic de racordare; dovada plăţii taxei de
Racordare coloana de gaz - acord vecin Problema Juridica: Buna ziua, Dorim sa ne putem centrala in apartament si proprietarul cooloanei de gaz ne cere suma de 4.000 lei, in conditiile in care suntem al 5-lea apartament care se racordeaza, iar totalul cheltuielilor sale au fost de 4800-5000 lei.
Termenul total pentru proiectarea, execuția, recepția tehnică a instalației de utilizare a gazelor naturale, aferentă locului de consum al solicitantului, viitor client final casnic sau noncasnic, este de regulă de: a) maximum 30 de zile de la data încheierii contractului de racordare la SD, pentru imobilul construit în care se amplasează aparatele consumatoare de combustibili gazoși; b) maximum 90 de zile de la data încheierii contractului de racordare la SD, pentru imobilul ce
Tariful de analiză al cererii de racordare este de 159,66 fara TVA respectiv 190,00 lei cu TVA inclus. Ghidul de completare a cererii de racordare inclusiv schița cu poziționarea racordului se pot consulta: Vizualizând site-ul distrigazvest.ro -secțiunea Utile-Racordare sau Utile-Formulare;
Racordare gaze Iuli34 Bună ziua, locuiesc la curte, pe un drum de servitute, fiind ultima locuință construita, ca și poziție. Locuinta a fost racordata la rețeaua de gaze (vezi toată discuția) Necesitate acord vecini pentru racordare la curent biberul Buna, in ce conditii furnizorul de electricitate poate face o lucrare pe un drum
Ada_S spune: Din pacate gazul, conform legii gazelor, nu poate sa iti dea acea aprobare daca nu ai acceptul administratorului sau al vecinului pe motiv ca instalatia de gaze existenta s-a facut pe cheltuiala lor. In cazul in care la vremea respectiva ai contribuit si tu la acea instalatie existenta si ai o dovada pe care o poti arata gazului
VA15r. 0rg6ale4ln.pages.dev/4130rg6ale4ln.pages.dev/5980rg6ale4ln.pages.dev/8590rg6ale4ln.pages.dev/2900rg6ale4ln.pages.dev/4800rg6ale4ln.pages.dev/6220rg6ale4ln.pages.dev/7220rg6ale4ln.pages.dev/5420rg6ale4ln.pages.dev/5320rg6ale4ln.pages.dev/6670rg6ale4ln.pages.dev/4430rg6ale4ln.pages.dev/4850rg6ale4ln.pages.dev/9580rg6ale4ln.pages.dev/8580rg6ale4ln.pages.dev/665
acord vecini racordare gaze