Sfintita in 1996, Manastirea „Sfanta Elena de la Mare" este si astazi o dovada vie a visului ce se implineste in rugaciune. „Cat iti ingaduie Dumnezeu, atata este", spun oamenii de prin aceste locuri. Iar Dumnezeu a ingaduit pana acum multe, semn ca cele patru maicute, truditoare intru slava Domnului, au reusit cumva sa se faca pretuite
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 07:45, Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sfânta Elena de la Mare" (aflată în apropierea stațiunii Costinești), urmată de slujba de pomenire de obște a morților.
Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare din Costinești este zilele acestea (17-23 august), gazda seminarului internațional cu tema „Rolul spiritualității în promovarea reconcilierii", seminar organizat de către Council for Research in Values and Philosophy (Washington DC, SUA), în colaborare cu Academia Română - Filiala Iași și Institutul Bretanion din Constanța.
Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfânta Elena" de la Mare. 22.05.2022 / 21:24. Autor TRINITAS TV.
La data de 14 mai 1996, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât reactivarea Mănăstirii Sfânta Elena de la Mare, fosta ctitorie a reginei Elena, desfiinţată în anul 1950, în perioada regimului comunist. Închinat „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", locaşul monahal a fost ridicat nu departe de vechiul amplasament, la 3 kilometri de staţiunea Costineşti, pe malul Mării Negre.
Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel este o mănăstire ortodoxă din România situată în vârful legendarei movile a lui Burcel pe DN 24 Iași-Vaslui, pe teritoriul comunei Miclești. Ea a fost înființată în anul 1996 prin strădania arhimandritului Ștefan Gușă.
Elena de la Mare, cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena, este situata la 4 km de statiunea Costinesti, un loc extraordinar pentru meditatie si liniste sufleteasca, o bucata de paradis! In anul 1921, principesa Elena, mama regelui Mihai, a donat 100 ha pentru infiintarea unei manastiri de maici - Sf.
18K views, 900 likes, 479 loves, 2K comments, 227 shares, Facebook Watch Videos from Arhiepiscopia Tomisului: Sfânta Liturghie oficiata de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la mănăstirea „Sfânta
Acces: DN 39,28 km S de Constanta, 3 km V de Eforie. Stareta: monahia Cipriana Negoescu; Adresa: sat Costinesti, com. Tuzla, 907090, jud. Constanta. Manastirea Sfanta Elena a luat fiinta pe un teren donat de Elena, mama regelui Mihai in anul 1921. In anul 1930, maicile au fost inlocuite cu calugari. Dupa Decretul 410/1959, manastirea a fost inchisa
B0o57n. 0rg6ale4ln.pages.dev/350rg6ale4ln.pages.dev/1510rg6ale4ln.pages.dev/420rg6ale4ln.pages.dev/7730rg6ale4ln.pages.dev/9170rg6ale4ln.pages.dev/3530rg6ale4ln.pages.dev/2110rg6ale4ln.pages.dev/8140rg6ale4ln.pages.dev/5300rg6ale4ln.pages.dev/8480rg6ale4ln.pages.dev/9860rg6ale4ln.pages.dev/6580rg6ale4ln.pages.dev/3790rg6ale4ln.pages.dev/8130rg6ale4ln.pages.dev/142
mănăstirea sfânta elena de la mare