Art. 213 Noul Cod de Procedură Civilă Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului Dispoziţii generale Judecata (1) În faţa primei instanţe cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel. (2) De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă
+ Titlul I Dispoziţii privind aplicarea în timp a legii penale + Capitolul I Domeniul de reglementare + Articolul 1 Prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând
19. În ce privește criticile aduse dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală, apreciază că între momentul expirării duratei inițiale a măsurii controlului judiciar și cel al soluționării plângerii formulate împotriva ordonanței de prelungire a măsurii, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți consecutiv controlului judiciar își are temeiul în lege și decurge din efectul imediat al ordonanței procurorului.
Art. 213. Abuzul de încredere. Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă. Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea
Codul penal. Art. 213. Proxenetismul. (1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prima este în sensul că, în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și una minoră, sunt întrunite elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de proxenetism, în varianta agravată prevăzută de art. 213 alin. Art. 213. Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror. (1) Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Art. 211 Cod penal Tâlhăria INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII. Art. 212 Cod penal Pirateria INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII. Art. 213 Cod penal Abuzul de încredere INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII. Art. 214 Cod penal Gestiunea frauduloasă INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII. Proxenetismul ( art. 213 Cod penal) - Curtea de Apel Targu Mures. By Avocat In Jurisprudenta, Noutăți juridice. Cuvinte cheie: proxenetism, avocat proxenetism, caracal, avocat alba iulia, avocat targu mures, definitie, jurisprudenta, curtea de apel, dex, prostitutie, art. 213 cod penal, curtea de apel targu mures, proxenetism urmarire penala, QXPNHf.
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/440
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/20
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/269
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/641
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/459
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/166
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/560
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/200
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/846
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/508
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/343
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/930
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/537
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/125
  • 0rg6ale4ln.pages.dev/246
  • art 213 cod penal